A început ultimul semestru în proiectul PPP – Proiect de Ractică Partium

HUEN
A început ultimul semestru în proiectul PPP – Proiect de Ractică Partium
A început semestrul al doilea al anului universitar 2025–2026, marcând totodată și ultima, etapă a proiectului PPP – Proiect de Ractică Partium . Stagiile de practică derulate în primul semestru s-au încheiat cu succes, experiențele au fost sintetizate și evaluate, astfel încât ne concentrăm pe semestrul al doilea.

Studenții din grupul-țintă, pentru care este prevăzută practică și în al doilea semestru, au început deja procesele de planificare pentru noul semestru. Cadrele didactice coordonatoare de practică și studenții implicați în proiect se întâlnesc săptămânal pentru a cartografia, în comun, locurile de practică relevante pentru fiecare specializare, pentru a se consulta cu organizațiile partenere și pentru a elabora calendarul detaliat al stagiilor. În cadrul acestor întâlniri are loc și revizuirea activită’ilor de practică, identificarea competențelor care urmează să fie dezvoltate și clarificarea sarcinilor concrete ale studenților.  

În pregătirea stagiilor se acordă o atenție deosebită asigurării faptului că studenții desfășoară activități într-un mediu de lucru real, pe baza unor sarcini care corespund așteptărilor pieței muncii. În acest scop, echipa de proiect se află într-un dialog permanent cu instituțiile de practică și îi sprijină pe studenți în alegerea unor instituții, companii și organizații cu profil profesional adecvat.  

Activitatea este sprijinită în mod semnificativ de platforma digitală prin intermediul căreia poate fi urmărit și gestionat întregul proces al stagiilor de practică – de la planificare până la evaluare. Sistemul asigură o mai mare transparență a progresului studenților și simplifică procesul de documentare. Toate acestea contribuie, de asemenea, la reducerea amprentei ecologice a proiectului, deoarece numeroase proceduri administrative se desfășoară fără hârtie, în format online.  

În semestrul final al proiectului, un obiectiv prioritar îl reprezintă valorificarea experiențelor acumulate și dezvoltarea unor bune practici care să poată fi integrate pe termen lung în sistemul de stagii de practică al universității și care să sprijine integrarea pe piața muncii a studenților care studiază în Partium.

Știri
 
Universitatea Creștină Partium 2026 Confidențialitate Politica cookie
PNRR
PKE
PNRR
Confidențialitate Politica cookie Universitatea Creștină Partium 2026
Proiectat de:Noncommon.design
Dezvoltat de:BTZ web
a