În cadrul programului, 128 de studenți și-au finalizat cu succes stagiul de practică, beneficiind în total de 58.080 lei sub formă de burse.
În prima etapă a proiectului, o echipă de coordonare formată din 21 de experți – cadre didactice și personal administrativ – a gestionat realizarea a peste 10.000 de ore de practică, asigurând calitatea profesională și eficiența implementării programului. Pe durata derulării proiectului, rețeaua de parteneri pentru stagiile de practică s-a extins constant, iar cu implicarea activă a grupului țintă a fost testată platforma digitală de gestionare a practicii (ppp.partium.ro). Aceasta va fi disponibilă, în continuare, pentru întreaga comunitate universitară – studenți și cadre didactice – facilitând documentarea și administrarea activităților de practică
sub îndrumarea cadrelor didactice coordonatoare.
Odată cu finalizarea primului an de implementare, grupul țintă implicat în această etapă a ieșit din sistemul de evidență proiectului, iar în paralel a început procesul de recrutare a participanților pentru al doilea an de implementare. Toți potențialii beneficiari au fost informați individual, iar informațiile actualizate pot fi consultate pe site-ul proiectului, precum și prin intermediul cadrelor didactice responsabile de practică, care oferă permanent consiliere și mentorat studenților.
Echipa de proiect urează mult succes studenților care își vor desfășura stagiile de practică în anul universitar 2025–2026!



















