Universitatea Creştină Partium

HUEN
Informații de înscriere
Informații de înscriere
Ciclul de studii
Toate Licență Masterat Formare psihopedagogică

Denumirea specializării
Pedagogia învățământului primar și preșcolar BA


Pedagogia învățământului primar și preșcolar BA

Admitere  Plan de învățământ, discipline  Orar  Orar de consultații  Examen de licență  Documente


MISIUNEA SPECIALIZĂRII

Misiunea specializării pedagogia învățământului primar și preșcolar din cadrul Universității Creștine Partium din Oradea constă în formarea cadrelor didactice pentru învățământul primar și preșcolar cu limba de predare maghiară. Obiectivul specializării este formarea unor specialiști cu pregătire atât în domeniului științelor umaniste cât și în cel al științelor naturii, cu suficiente abilități artistice, care posedă cunoștințe aprofundate de pedagogie, psihologie și metodică, aplicabile în practica profesională.


Pe parcursul celor trei ani de studiu, studenții noștri pot dobândi o viziune modernă, precum și cunoștințele pedagogice, psihologice, de specialitate și competențele metodologice și practice necesare pentru profesia de învățător și educator. Cele trei piloni fundamentali ai programului sunt formarea teoretică de înalt nivel, practica pedagogică de calitate și participarea la cercetări științifice moderne.

Recomandăm acest program tuturor celor care doresc să lucreze cu copiii, atât în cadrul instituțional, cât și în afara acestuia, și care doresc să cunoască mai profund funcționarea psihicului copilului, precum și tainele educației și ale procesului de predare.

 

Începând cu anul universitar 2026–2027, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar se va diviza în două specializări distincte. În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 1 din 26 ianuarie 2026, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar se reorganizează după cum urmează:

  • Pedagogia învățământului primar, specializare care asigură formarea personalului didactic pentru clasele primare. 
  • Se inițiază specializarea Educație timpurie, pentru formarea personalului didactic preșcolar și antepreșcolar

 

Metodologii:

Pedagogia învățământului primar

Metodologie specifică de admitere la studiile universitare de licență pentru anul universitar 2026-2027 Program de licență: Pedagogia Învățământului Primar

 

Educație timpurie*

Metodologie specifică de admitere la studiile universitare de licență pentru anul universitar 2026-2027 Program de licență: Educație Timpurie

 

* Specializarea Educație timpurie se află în proces de autorizare în vederea obținerii autorizației de funcționare provizorie.

 

Responsabil program de studiu

Dr. Andrea Bordás
Dr. Andrea Bordás
Lector universitar

Coordonator de program

Dr. Mária – Katalin Domján
Dr. Mária – Katalin Domján
Lector universitar

Îndrumătorii de ani:

Anul I: Szentes Henrietta

Anul II: dr. Truța Liliana

Anul III: dr. Bartha Krisztina

Date importante
Înscriere
13-22. iulie 2026.
Examen de admitere
23-24. iulie 2026.
Publicarea rezultatelor
23-27. iulie 2026.
Contestare
În termen de 48 de ore de la anunțarea rezultatelor.
Înmatriculare
23-31. iulie 2026
Locuri disponibile
Total: 25
Fără taxă: 13
Cu taxă: 12
Taxă de școlarizare
300 EUR/ani
Locurile fără taxă sunt redistribuite în fiecare an universitar.

Condițiile de admitere

  • Interviu eliminatoriu: competențe și abilități de comunicare – interviu
  • Certificarea cunoștințelor de limba română: notă la examenul de bacalaureat la limba și literatura română sau certificarea cunoștințelor printr-un atestat de limbă de cel puțin nivel de bază sau în cadrul interviului.

 

notA de admitere

Interviu de admitere
50% Media generală la bacalaureat
50% Nota de la proba scrisă de limba și literatura maghiară

 

PROCESUL DE ADMITERE

Metodologie de admitere Pedagogia învățământului primar și preșcolar BA

 

Înscriere Online   Înscriere personală

 

Ocuparea locului obținut la admitere

Candidatul admis va primi contractul de școlarizare de la secretariat, fie prin e-mail, fie personal. Acest contract trebuie completat și semnat, apoi depus personal în perioada de înmatriculare, împreună cu dovada plății taxei de înmatriculare (în cazul plății cu card bancar, dovada nu este necesară) sau, dacă a fost admis pe un loc cu taxă, și dovada achitării primei tranșe a taxei de școlarizare. Neîndeplinirea acestor condiții va duce la pierderea locului obținut.

Servicii pentru studenții noștri
Departamentul de Științe Socio-Umane
Előd Balogh

Program de lucru cu studenții: în zilele de lucru între orele 9–11 și 14–15

 


 


 


 


 


 
Universitatea Creștină Partium 2026 Confidențialitate Politica cookie
PNRR
PKE
PNRR
Confidențialitate Politica cookie Universitatea Creștină Partium 2026
Proiectat de:Noncommon.design
Dezvoltat de:BTZ web
a