Universitatea Creştină Partium

HUEN
Examen de finalizare a studiilor
Examen de finalizare a studiilor
Ciclul de studii
Toate Licență Masterat Formare psihopedagogică

Denumirea specializării
Limba şi literatura germană BA


Înscriere

Documente necesare

  • copie a cărții de identitate
  • chitanță care atestă plata taxei de înscriere la examenul de licență (pentru absolvenții promoției curente: 300 lei la sesiunea de vară, 600 lei în toamnă; pentru absolvenții promoțiilor anterioare: 900 lei)
  • declarație privind acceptarea lucrării de licență – completată de coordonatorul lucrării și transmisă secretariatului până la termenul limită de înscriere, împreună cu raportul de plagiat emis de bibliotecă. Cadrele didactice pot depune formularul semnat la secretariat sau îl pot trimite prin e-mail de pe adresa lor instituțională Partium
  • fișa detaliată de evaluare a lucrării de licență – completată de coordonatorul lucrării și transmisă secretariatului până la termenul limită de înscriere. Cadrele didactice pot depune formularul semnat la secretariat sau îl pot trimite prin e-mail de pe adresa lor instituțională Partium
  • rezultatul verificării antiplagiat de la bibliotecă – coordonatorul lucrării trebuie să îl trimită secretariatului până la termenul limită de înscriere
  • declarație privind originalitatea lucrării de licență – studentul o tipărește, completează, semnează și depune la secretariat sau o scanează și o trimite prin e-mail la secretariat până la termenul limită de înscriere
  • cerere de înscriere – studentul o tipărește, completează, semnează și depune la secretariat sau o scanează și o trimite prin e-mail la secretariat până la termenul limită de înscriere
  • declarație privind situația pe piața muncii a studentului – acest document nu trebuie tipărit, ci trebuie completat electronic și trimis la secretariat până la termenul limită de înscriere
  • declarație alumni – acest document nu trebuie tipărit, ci trebuie completat electronic și trimis la secretariat până la termenul limită de înscriere
  • certificat de competențe lingvistice
  • lucrarea de licență (legată și în format PDF)

Scrisoare de accept a coordonatorului științific BA

Declarația de originalitate a autorului lucrării de licență BA

Cerere de înscriere

Declarația privind situația studentului pe piața muncii

Declarație alumni

 

Calendarul sesiunii examenelor de licență din iunie/iulie 2025
Verificarea antiplagiat
2-13 iunie 2025 (până la ora 14:00 în ultima zi, 13 iunie!)

Varianta finală a lucrării de finalizare trebuie trimisă pe e-mail în format word la biblioteca universității, la adresa konyvtarpartium.ro pentru verificarea prezenței plagiatului. În e-mail, vă rugăm să precizați numele dvs., specializarea și numele și adresa de e-mail a coordonatorului științific al lucrării de finalizare a studiilor.

Termenul limită pentru depunerea certificatelor de competență lingvistică:
Data nu este deocamdată stabilită

Depunerea actelor de înscriere la examenul de licență:
16-20 iunie 2025 (până la ora 14:00 în ultima zi, 20 iunie!)

 

DATA EXAMENULUI DE LICENȚĂ

Examen scris
26 iunie 2025, ora 10:00
Evaluarea cunoștințelor de bază
Sala: P21

Susținerea lucrării de finalizare a studiilor
26 iunie 2025, ora 14:00
Sala: P21

 

COMISIA DE EXAMEN

Președinte

Dr. Gizella Boszák
Dr. Gizella Boszák
Conferențiar universitar

Membrii

Dr. Eszter János
Dr. Eszter János
Lector universitar
Dr. Ágota Nagy
Dr. Ágota Nagy
Lector universitar

Secretar

Drs. Renata-Alice Stoicu-Crişan
Drs. Renata-Alice Stoicu-Crişan
Asistent universitar

Membru supliment

Dr. habil. Enikő Maior
Dr. habil. Enikő Maior
Profesor universitar, Consilier al rectorului

  

documente importante

Metodologia examenului de finalizare Limba şi literatura germană BA

Metodologia examenului de finalizare Limba şi literatura engleză – Limba şi literatura germană BA

Ghid pentru redactarea şi prezentarea Lucrării de licenţă

Tematică licență (GE)

Utilizarea software-ului de plagiat

 

VERIFICARE PLAGIAT

Vă rugăm nu lăsați verificarea plagiatului pe ultima clipă, deoarece, în funcție de raportul de verificare a plagiatului poate fi necesară rescrierea (parțială) lucrării, iar lucrările fără raport de plagiat nu vor fi acceptate de secretariat. De asemenea, puteți utiliza site-ul plagramme.com pentru verificarea preliminară a plagiatului. Raportul ce urmează a fi luat în considerare însă va fi cel trasmis de bibliotecă. Acesta se atașează lucrării de finalizare a studiilor.

Procesul de verificare a plagiatului

Verificarea plagiatului lucrării de finalizare a studiilor este efectuată de biblioteca UCP:

  • Varianta finală a lucrării trebuie trimisă pe e-mail la adresa konyvtarpartium.ro în format Word, într-un singur document.
  • După verificare, studenții și coordonatorii științifici vor primi raportul. Acesta va fi trimis la secretariat doar de către coordonatorul științific!


Informații generale despre verificarea plagiatului

  • Vă puteți înscrie la examenul de licență doar cu o lucrare cu un procent de similitudine al textului de maxim 20%.
  • Procentul de similitudine va fi dovedit prin raportul generat de software-ul de detectare a plagiatului. Software-ul achiziționat de universitate este disponibil în bibliotecă atât pentru cadre didactice cât și pentru studenți. Vă rugăm să citiți instrucțiunile înainte de utilizarea software-ului.
  • Pentru asistență suplimentară, vă rugăm să contactați bibliotecarii, coordonatorul științific sau responsabilul de studii.

Utilizarea software-ului de plagiat

 

Contact

Departamentul de Limbă și Literatură
Bernadette-Katalin Szlopp

Program de lucru cu studenții: în zilele de lucru între orele 9–11 și 14–15

 


 


 


 


 


 
Universitatea Creștină Partium 2025 Confidențialitate Politica cookie
PNRR
PKE
PNRR
Confidențialitate Politica cookie Universitatea Creștină Partium 2025
Proiectat de:Noncommon.design
Dezvoltat de:BTZ web
a